Vest. Cel mai la vest. CABO DA ROCA.
"Ponta mais occidental do continente europeu". Asa scrie pe crucea care zgarie peisajul din jurul farului de la Cabo da Roca. Adicate, da, tocmai ai ajuns in cel mai vestic punct al continentului european. Sa-ti traiasca!
Iar daca te simti in bani, poti chiar sa-ti iei si un certificat pentru chestia asta.
CUM AJUNGI
La 42 de kilometri de Lisabona, in capatul nordic al Rivierei Portugheze, un pic mai sus de Estoril si Cascais, si la doar vreo ora de drum, zace locul asta care, dupa mintea noastra, intra doar la categoria "de bifat". Si, desi n-are maretia si frumusetea lui Cabo Sao Vicente, Cabo da Roca este totusi un punct care nu prea ar trebui ratat daca ajungi in zona Lisabonei. In primul rand, fiindca poti sa-l legi frumos intr-o excursie de-o zi cu Estoril si Cascais de pe coasta, dar mai ales cu Sintra, frumosul castel din munti. Apoi, fiindca ar fi chiar pacat sa ajungi in zona si sa nu dai o fuga la punctul cu pricina.
CE SA FACI
Pai, cinstiti sa fim, mai mult de-o ora nu prea ai ce face prin zona. Da niste poze prin preajma - la ocean, la far, la pietroaie, la floricele, la monumentul care se jura ca ai fost acolo, in cel mai vestic punct al Europei - ia-ti chiar si certificatul ala daca esti disperat- si cam gata. Eventual, daca vrei oarece aventura, poti sa vorbesti si cu nenii aia de la far (construit in 1722) sa te lase sa intri - desi sansele sunt extrem de mici.
CAND SA TE DUCI
Fiind punct de vest, alegerea evidenta e aceea de apus. N-o sa-ti iasa poze rele, cu soarele proptindu-se-n ocean si cu cataroaiele-alea ascutite, cu farul si cu toate cele. Numai ca in cazul asta trebuie sa faci toate celelalte (Estoril, Cascais, Sintra) inainte de a ajunge la Roca. Vezi tu cum iti programezi. Succes si drum usor!