POUSADA SOLAR DES ARTES. O ardem pa boemie, la bunica-n casa.
Salvador de Bahia, Pelourinho. Noapte. "Pousada Solar des Artes?" N-a auzit nici dracu' de ea. Taximetrist disperat. Cand, dintr-un sus de strada, o vedem. E una din cladirile mai rasarite, are etaj. Ei, na, in sfarsit. "camere? - avem. cate nopti? - una. pot sa vad?" O tanti care tocmai strangea intr-o galeata niste apa scursa din aerul conditionat proaspat stricat, imi azvarle o cheie de vreo doua kile jumate si-mi arata in sus pe scari. Scartz-scartz-scartz. Imi aduc aminte de treptele de la bunica de la casa, pe vremea cand inca o avea, inainte sa faca baietii un bloc pe locul ala. Stanga-dreapta, tot felul de ghidusii. Doua-trei farfurioare, niste tablouri gen goblen, cateva lampi chioare, ma rog, ati prins tabloul.
Bag cheia intr-o yala de pe la 1800, dau sa deschid opintit, proptindu-ma in usa grea, de lemn putrezit. Aiurea. Se balanganea aia-n balamale ca plopu-n vant. Intru-n camera. Gasesc intrerupatorul, care, dupa cum arata, sigur a vazut cateva razboaie. Lumina (ma rog, un fel de.). Ualeu. Mileu pe televizorul care - surprinzator! - e color. Pe pat, o cuvertura crosetata. Culori "pastelate". Rosu, verde, albastru, portocaliu. O nebunie. Cearceafurile, aproape albe. Ok... Macar miros bine, a sapun Cheia. Bunica-mea imi zambeste iar, dintr-un colt de creier.
Dau sa deschid geamurile, catre priveliste. Dovedesc cu greu obloanele. Geamurile, nu. Ma las pagubas. Oricum e noapte, la urma-urmei. A, baia! Pai, da. Un fel de savoniera mai mare tine loc de chiuveta. Doua carpe care se zbat undeva intre pamantiu si ceva care pe vremuri a fost alb sunt atarnate de-un cui, pe post de prosoape. O-ho! Macar avem. Mai bine sa fie decat sa trebuiasca. Un fel de rezistentza infipta la vedere in ceva de plastic, legat de dush, pare ca face apa calda. Ok din nou. Stam bine. Cobor.
Tanti a terminat de stors carpele in galeata, asa ca are timp de mine. "cat e? - 60. - de reali? - ha, ha, haaa! Dolares, sefu'! - hauleu! ce-a facut?! - Hei, esti in Pelourinho! UNESCO! S-au bagat bani aici! - bre, mata vorbesti serios? ma bate bunica-mea daca ma afla c-am dat bani sa stau aici. - asta e. - ok, o luam."
Aceasta este povestea noastra de la Pousada Solar des Artes din Pelourinho, centrul istoric, renovat de UNESCO cu sute de milioane de dolari, din Salvador de Bahia. Daca sunteti pe boemie si pe ieftineala, poate fi si a voastra.
Cateva mentiuni: micul dejun e foarte bun. O tanti grasa gateste pe loc ouale si ce alte chestii mai vreti. Iar casa e foarte artisticaros aranjata, desi pe stilul old-style, astfel incat chiar e dragutza. Desigur, mai putin camera. Pousada e chiar in mijlocul lucrurilor, e foarte usor sa te misti prin centru. Noaptea, nenea care sta de paza pe facebook inchide usa cu trei drugi zdraveni. Asta ca sa nu uiti ca esti in centrul Salvadorului.
Distractie placuta!
Bag cheia intr-o yala de pe la 1800, dau sa deschid opintit, proptindu-ma in usa grea, de lemn putrezit. Aiurea. Se balanganea aia-n balamale ca plopu-n vant. Intru-n camera. Gasesc intrerupatorul, care, dupa cum arata, sigur a vazut cateva razboaie. Lumina (ma rog, un fel de.). Ualeu. Mileu pe televizorul care - surprinzator! - e color. Pe pat, o cuvertura crosetata. Culori "pastelate". Rosu, verde, albastru, portocaliu. O nebunie. Cearceafurile, aproape albe. Ok... Macar miros bine, a sapun Cheia. Bunica-mea imi zambeste iar, dintr-un colt de creier.
Dau sa deschid geamurile, catre priveliste. Dovedesc cu greu obloanele. Geamurile, nu. Ma las pagubas. Oricum e noapte, la urma-urmei. A, baia! Pai, da. Un fel de savoniera mai mare tine loc de chiuveta. Doua carpe care se zbat undeva intre pamantiu si ceva care pe vremuri a fost alb sunt atarnate de-un cui, pe post de prosoape. O-ho! Macar avem. Mai bine sa fie decat sa trebuiasca. Un fel de rezistentza infipta la vedere in ceva de plastic, legat de dush, pare ca face apa calda. Ok din nou. Stam bine. Cobor.
Tanti a terminat de stors carpele in galeata, asa ca are timp de mine. "cat e? - 60. - de reali? - ha, ha, haaa! Dolares, sefu'! - hauleu! ce-a facut?! - Hei, esti in Pelourinho! UNESCO! S-au bagat bani aici! - bre, mata vorbesti serios? ma bate bunica-mea daca ma afla c-am dat bani sa stau aici. - asta e. - ok, o luam."
Aceasta este povestea noastra de la Pousada Solar des Artes din Pelourinho, centrul istoric, renovat de UNESCO cu sute de milioane de dolari, din Salvador de Bahia. Daca sunteti pe boemie si pe ieftineala, poate fi si a voastra.
Cateva mentiuni: micul dejun e foarte bun. O tanti grasa gateste pe loc ouale si ce alte chestii mai vreti. Iar casa e foarte artisticaros aranjata, desi pe stilul old-style, astfel incat chiar e dragutza. Desigur, mai putin camera. Pousada e chiar in mijlocul lucrurilor, e foarte usor sa te misti prin centru. Noaptea, nenea care sta de paza pe facebook inchide usa cu trei drugi zdraveni. Asta ca sa nu uiti ca esti in centrul Salvadorului.
Distractie placuta!