Felul in care-arata si a crescut locul asta cere, fara sa vrei, sa sapi oleaca prin istoria lui, fiindca-i clar ca, la un moment dat, cineva a facut ceva bine aici. Altfel n-ar fi ajuns cel de-al 5-lea centru financiar si al doilea port al lumii (care muta 20% din containerele socotite de pe toate marile si jumate din productia de titei). De altminteri, vederea din avion cu zarea impanzita cu vapoare este absolut naucitoare.
Agatat in ciotul de jos al Peninsulei Malay, Singaporele a fost nod comercial inca de hat - de pe la 1300, cand inca se chema Temasek (orasul de la mare). Dup-aia, zice legenda, nu-stiu-ce-printz iesit la vanatoare a vazut cica un animal pe care nu stia cum il cheama si s-a gandit ca treaba-i buna, asa ca a pus sa se faca pe locul ala un oras caruia i-a zis Orasul Leului - in sanscrita Sinha(leu)pura(oras). Acuma, de ce avea nevoie un loc sa primeasca un nume de la domnul printz cand avea deja unul, legenda nu mai povesteste. Cert e ca, vreme de inca niste sute de ani, nou-numitul Singapura, ca un mandru loc de trecere prin stramtoare ce se afla, s-a tot plimbat printre niste imperii obscure pana cand, la 1587, portughezii care tocmai ocupasera stramtoarea Malacca, le-au dat stingerea. Adica aproape au ras din temelii orasul. Care a devenit vreme de alte cateva sute de ani o mare si frumoasa mlastina, locuita pe ici-pe colo.
Asta pana a trecut prin zona nenea Raffles (actualmente Sir si mort demult), la 1819. Englez de felul sau, nenea asta a mirosit si el cum ca treaba-i buna cu insulita asta mlastinoasa, drept pentru care a zis: "stop, al meu". Si s-a apucat de treaba atat de bine, incat in numai 13 ani Singapore a devenit centru guvernamental peste asezarile din stramtorile Malacca, Penang si Singapore. Iar Sir Raffles (care a devenit un fel de Glad si Menumorut pentru singaporezii de azi si care are multe chestii care-i poarta numele in oras, printre care si Hotelul Raflles, al mai prima si mai elegant hotel, model colonial, de la malul apei) a fost asa baiat destept instaurand comertul liber in zona, incat populatia locului a sarit de la 150 de oameni cat era cand a calcat 'mnealui pe insula, la peste 80.000 in 1860.
Lucrurile au mers bine si frumos, pana cand a venit razboiul 2 si i-au calcat japonezii, care-au facut prapad in localitate. Eliberati de Aliati, singaporezii s-au intors sub Coroana in '46, unde n-au stat decat inca vreo 13 ani, cand s-a format primul guvern independent (1959). Numai ca baietii n-au rezistat mult de unii singuri, asa ca s-au bagat, impreuna cu statele din Federatia Malay, sa formeze Malaezia, in '63. Interesele, neintelegerile si presiunile de prin preajma si de mai departe n-au lasat Singaporele acolo, drept pentru care, dupa numai 2 ani, au iesit de sub Malaezia, ca sa se faca stat independent. Si de-atunci, din '65, tot asa sunt. Desigur, cu exceptia faptului ca, in acelasi an, primul lucru pe care l-au facut a fost sa se vare direct in Commonwealth...
Chestie care, drepti sa fim, nu pare ca le-a prins rau. Iar toate miscarile pe care le-au facut dup-aia au aratat un instinct economic spectaculos. Fiti atenti aici fapte:
in anii '70, Singapore era al treilea centru mondial in industria de rafinare a petrolului; in '80, erau saraci lipiti, cu somaj dezastruos si cu economia in vrie. Asa ca au dat drumul la un program de dezvoltare care a-nsemnat metrou in '87, turism la greu (cea mai tare destinatie din lume in 2010), o crestere de 10 de ori (!!!) a GDP-ului in numai 30 de ani, legalizat cazinouri in 2004 (ocazie cu care s-au si pricopsit cu cel mai scump cazino din lume - Marina Bay Sands - in 2010), castigat organizare Grand Prix de Formula 1 - in 2008 - si tot asa. Si, pentru final, inca una: somerii din Singapore (2% din populatia de 8 milioane) inseamna de 2 ori mai multi oameni fata de cat numara insulita asta, cu totul, in 1860. Freaky, huh?!
Una peste alta, ceea ce i s-a-ntamplat locului asta este atat de bine si de spectaculos, incat n-ai cum sa nu te miri si sa nu umbli buimac inca saptamani bune dupa ce te-ntorci de-acolo. Fiindca totul este atat de la linie aranjat, atat de curat gandit si atat de sanatos construit, incat chiar nu-ti vine sa crezi ca exista..
Agatat in ciotul de jos al Peninsulei Malay, Singaporele a fost nod comercial inca de hat - de pe la 1300, cand inca se chema Temasek (orasul de la mare). Dup-aia, zice legenda, nu-stiu-ce-printz iesit la vanatoare a vazut cica un animal pe care nu stia cum il cheama si s-a gandit ca treaba-i buna, asa ca a pus sa se faca pe locul ala un oras caruia i-a zis Orasul Leului - in sanscrita Sinha(leu)pura(oras). Acuma, de ce avea nevoie un loc sa primeasca un nume de la domnul printz cand avea deja unul, legenda nu mai povesteste. Cert e ca, vreme de inca niste sute de ani, nou-numitul Singapura, ca un mandru loc de trecere prin stramtoare ce se afla, s-a tot plimbat printre niste imperii obscure pana cand, la 1587, portughezii care tocmai ocupasera stramtoarea Malacca, le-au dat stingerea. Adica aproape au ras din temelii orasul. Care a devenit vreme de alte cateva sute de ani o mare si frumoasa mlastina, locuita pe ici-pe colo.
Asta pana a trecut prin zona nenea Raffles (actualmente Sir si mort demult), la 1819. Englez de felul sau, nenea asta a mirosit si el cum ca treaba-i buna cu insulita asta mlastinoasa, drept pentru care a zis: "stop, al meu". Si s-a apucat de treaba atat de bine, incat in numai 13 ani Singapore a devenit centru guvernamental peste asezarile din stramtorile Malacca, Penang si Singapore. Iar Sir Raffles (care a devenit un fel de Glad si Menumorut pentru singaporezii de azi si care are multe chestii care-i poarta numele in oras, printre care si Hotelul Raflles, al mai prima si mai elegant hotel, model colonial, de la malul apei) a fost asa baiat destept instaurand comertul liber in zona, incat populatia locului a sarit de la 150 de oameni cat era cand a calcat 'mnealui pe insula, la peste 80.000 in 1860.
Lucrurile au mers bine si frumos, pana cand a venit razboiul 2 si i-au calcat japonezii, care-au facut prapad in localitate. Eliberati de Aliati, singaporezii s-au intors sub Coroana in '46, unde n-au stat decat inca vreo 13 ani, cand s-a format primul guvern independent (1959). Numai ca baietii n-au rezistat mult de unii singuri, asa ca s-au bagat, impreuna cu statele din Federatia Malay, sa formeze Malaezia, in '63. Interesele, neintelegerile si presiunile de prin preajma si de mai departe n-au lasat Singaporele acolo, drept pentru care, dupa numai 2 ani, au iesit de sub Malaezia, ca sa se faca stat independent. Si de-atunci, din '65, tot asa sunt. Desigur, cu exceptia faptului ca, in acelasi an, primul lucru pe care l-au facut a fost sa se vare direct in Commonwealth...
Chestie care, drepti sa fim, nu pare ca le-a prins rau. Iar toate miscarile pe care le-au facut dup-aia au aratat un instinct economic spectaculos. Fiti atenti aici fapte:
in anii '70, Singapore era al treilea centru mondial in industria de rafinare a petrolului; in '80, erau saraci lipiti, cu somaj dezastruos si cu economia in vrie. Asa ca au dat drumul la un program de dezvoltare care a-nsemnat metrou in '87, turism la greu (cea mai tare destinatie din lume in 2010), o crestere de 10 de ori (!!!) a GDP-ului in numai 30 de ani, legalizat cazinouri in 2004 (ocazie cu care s-au si pricopsit cu cel mai scump cazino din lume - Marina Bay Sands - in 2010), castigat organizare Grand Prix de Formula 1 - in 2008 - si tot asa. Si, pentru final, inca una: somerii din Singapore (2% din populatia de 8 milioane) inseamna de 2 ori mai multi oameni fata de cat numara insulita asta, cu totul, in 1860. Freaky, huh?!
Una peste alta, ceea ce i s-a-ntamplat locului asta este atat de bine si de spectaculos, incat n-ai cum sa nu te miri si sa nu umbli buimac inca saptamani bune dupa ce te-ntorci de-acolo. Fiindca totul este atat de la linie aranjat, atat de curat gandit si atat de sanatos construit, incat chiar nu-ti vine sa crezi ca exista..